Culegerea publicistică ”Писание и политика” apărută anul acesta în seria ”Национальные евангельские авторы”, editura ”Духовное возрождение”, semnată de Maxim Balaclițchi mi-a răscolit amintirile din …copilărie. Oricât ar părea de straniu.

Încă pe atunci, prin anii 60-70 ai secolului trecut, am văzut cum sunt tratați oamenii diferit în dependență de credința lor în Dumnezeu. Era pe timpurile sovietice. Habar nu aveam că există mai multe religii, culte, etc. Ce am însușit eu era interdicția părinților ca nu cumva să mă joc sau măcar să vorbesc cu ”subotnicii” din satul meu. Erau mulți, îi vedeam cum merg îmbrăcați frumos, cu toată familia sau în pâlcuri de tineret, ducându-se ”la adunare”. Pentru mine acesta era un cuvânt misterios, încărcat cu semnificații abia perceptibile, tainice. Vedeam și auzeam cum erau tratați neomenește sau cu indiferență voită colegii mei de școală și nu înțelegeam ce se întâmplă. Cel mai tare mă mira faptul că nu se apărau de insulte, jigniri și chiar lovituri. Ce prostălani, îmi ziceam în sinea mea. Pe de altă parte, intuiam că puterea nu e de partea lor, că nu pot face nimic pentru a se apăra. Dacă cei mari, părinți și profesori, toți laolaltă, sunt atât de înverșunați împotriva acestor colegi, apoi precis că este ceva la mijloc. Deci așa e drept.

La mijloc era politica statului care admitea ingerințe violente în viața de credință a unor săteni pe care-i blamau, respingeau, persecutau prin toate pârghiile de oprimare posibile. Ceea ce vedeam, auzeam și înțelegeam eu era partea vizibilă a icebergului. La mijloc era Dumnezeul pe care L-au ales acei ”nefericiți” din îndepărtata mea copilărie. Nici nu bănuiam atunci că, după formarea mea profesională, familială, în apogeul conștient al vieții, voi deveni una dintre marginalii aceștia și voi auzi nu o singură dată sentința ”noi nu ne băgăm în politică”. Cu toate că s-a schimbat orânduirea, cu toate că nimănui parcă nu-i mai pasă ce credință ai și cum te închini la Dumnezeu, cu toate că libertatea religioasă parcă s-a instaurat durabil prin legi promulgate de stat și așa-zisa toleranță socială, marginalii protestanți sau, cum li se spune în arealul post-sovietic, sectanții, duc povara respingerii și disprețului social.

De ce o introducere atât de lungă? Deoarece este înrădăcinată adânc ideea că viața unui creștin, mai ales protestant, se reduce doar la relația lui cu Dumnezeu și semenii, iar politica statului, orânduirea socială e teren ”străin” și nu poți rămâne credincios dacă te aventurezi barem să cunoști câte ceva din ”bucătăria” mai marilor țării. Cu atât mai mult nu poți schimba nimic. Cine ești tu ca să faci asta? Lasă lucrurile mari în grija celor sus-puși iar tu, om mic, poartă-ți crucea în tăcere și anonimat.

În această atmosferă toxică, vine un curajos și ridică vălul prejudecăților, al fricilor și îndoielii printr-o carte pe cât de înțeleaptă pe atât și de utilă. E Maxim Balaclițchi, autorul lucrării sus-numite.

Cartea are trei prefețe – a autorului, în care își exprimă convingerea că politica este o parte intrinsecă a vieții creștinului și că „separarea Bisericii de stat nu înseamnă și separarea ei de societate”. Altele două sunt semnate de Felix Poneatovschi, doctor în teologie, și Vasile Iunac, magistru în consultanță biblică.

Culegerea este structurată în două părți — Creștinul și statul, Creștinul și societatea, se încheie cu o prezentare a persoanei autorului.

Deși este o lucrare de proporții (215 pagini), cartea se citește dintr-o răsuflare și cu mare interes. Autorul are darul de a scrie într-un limbaj modern, clar și accesibil. Într-un secol în care umanitatea se confruntă tot mai crunt cu consecințele descreștinării, adică a eliminării lui Dumnezeu din viața omului, stilul publicistic pare a fi cel mai potrivit pentru scoaterea din anonimat a unei teme extrem de actuale și necesare.

Chiar din primul capitol, cititorului i se oferă o panoramă biblică a istoriei politice a omenirii printr-o succesiune de orânduiri și personalități cu o concluzie greu acceptată de cetățeanul globalist secular, dar cu atât mai valoroasă, în special pentru tineri. Autorul conchide că cea mai bună orânduire socială este Împărăția veșnică a Fiului Omului pe care o va instaura în rezultatul revenirii Sale pe pământ, iar duhul acestei Împărății este unul al smereniei și slujirii aproapelui.

Una dintre dilemele (recunoscute sau nu) ale creștinului ca individ, dar și a comunității de credincioși, este cea a atitudinii și/sau implicării sale în viața social-politică a țării ce a preocupat întotdeauna mințile căutătoare de răspunsuri. Maxim Balaclițchi are un răspuns clar și fără echivoc: devotamentul față de Dumnezeu, mai devreme ori mai târziu, trezește nemulțumirea puterii pământești. În acest context, salvarea vine odată cu înțelegerea că politica este mereu schimbătoare, mereu alta, iar Adevărul rămâne veșnic. Concluziile pe care le trage autorul sunt argumentate prin analize detaliate și de multe ori dintr-un unghi neverosimil de proaspăt ale unor istorii biblice arhicunoscute. Astfel, devine limpede care ar trebui să fie atitudinea credinciosului față de potentații vremii cărora Dumnezeu le-a îngăduit să se afle la conducerea statelor și, în același timp, să-și trăiască plenar credința în viața de zi cu zi.

Este logică abordarea în culegere a unui subiect extrem de sensibil în zona noastră geografică, cel al războaielor/acțiunilor de cotropire care sunt camuflate/operate în zilele noastre prin provocarea unor disensiuni etnice, sociale, etc. Scriptura are un răspuns clar la asemenea situații și autorul le scoate în evidență cu dexteritatea unui expert în domeniu. Cunoscând că Maxim Balaclițchi este de loc din Harcov, îți dai seama că s-a format ca expert în tumultul realității dramatice din țara vecină.

Ce depinde de mine? Ce pot face eu? E treaba mea? Sunt doar câteva întrebări pe care cititorul și le poate pune citind cartea ”Scriptura și politica” și acesta este meritul principal al autorului care a și dat unele răspunsuri. Sunt răspunsuri personale, trăite și gândite la temperatura zilei de azi și care au niște ecouri/paralele în istoria omenirii relatate prin inspirație divină. Niște răspunsuri care îndeamnă cititorul să-și pună și el întrebări existențiale.

Consider drept oportună și abordarea din perspectivă biblică a unor teme ce țin de ”corectitudinea politică” — amoralitatea ridicată la rang de politică individuală, de grup, statală și globală. Autorul îi îndeamnă pe toți să vadă legătura dintre credința omului și concepțiile lui de viață, valorile și modul de viață al acestuia. Idealul credincioșilor creștini rămâne a fi declarația lui Isus din Ioan 18:36: ”Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. Precum orice împărăție, are și aceasta legi și reguli de respectarea cărora depinde buna ei funcționare. Creștinismul însă, în majoritatea sa, este slăbit prin negarea învățăturii biblice despre Legea lui Dumnezeu și, în consecință, conchide autorul, creștinii calcă pe aceeași greblă ca și secularii – comit încălcarea Legii divine în loc să aducă la cunoștința întregii omeniri această Lege. Pe de altă parte, acolo unde legile divine sunt trăite se observă o creștere evidentă a bunăstării și moralității. Drept exemplu, după părerea autorului, pot servi atât țările majoritar protestante în anumite perioade ale dezvoltării lor, Israelul, cât și unele persoane aparte indiferent în ce mediu social-politic sau economic s-ar afla.

М. Balaclițchi valorizează perspectiva biblică și în educarea tinerei generații. Principiile onestității, hărniciei, gestionării corecte a banilor, altruismul sunt biblice prin excelență și acolo unde sunt respectate, corect înțelese și aplicate dau roade bune și plăcute, fac viața individului cu mult mai simplă și ușoară. Aceasta deoarece se atinge cel mai înalt grad al libertății – abilitatea de a-și conduce propria viață. Iar ”munca benevolă a celor liberi și egali constituie temelia unei societăți echitabile” (pag. 164).

Cartea proverbelor este considerată de autor, și pe bună dreptate, poemul pedagogic biblic. Aici sunt concentrate învățăturile cele mai înțelepte ale unui bărbat care s-a abătut de la sfaturile sănătoase și a cules roadele amare ale lipsei de discernământ, însă și-a revenit și face publică, sub inspirație divină, greșeala vieții sale cu scopul de a feri urmașii să-l imite.

Nu au rămas în afara atenției autorului și teme precum locul, rolul și misiunea colectivității de credincioși în societate, importanța vitală a stilului sănătos de viață. În acest sens, comunitatea adventistă din Ucraina și-a asumat responsabilitatea în fața concetățenilor și a lui Dumnezeu fondând zece centre sanatoriale în care orice doritor își poate întrema sănătatea atât prin metode naturiste cât și prin instruire adecvată.

Recomand cu multă căldură culegerea publicistică ”Scriptura și politica” tuturor celor care-și pun întrebări vitale legate de chestiuni politice și viața de credință care se împletesc atât de încâlcit uneori încât este cu neputință să te descurci dacă nu ai un reper spiritual sigur — SCRIPTURA.

Maria Cioaric

Сhișinău, Republica Moldova

Перевод этой рецензии можно увидеть здесь

Другая рецензия на эту книгу здесь

Информация о книге и ссылки на другие рецензии здесь

Купить книгу можно здесь или здесь (пока имеются в наличии)